Salut și bine te-am găsit!

Noi suntem Cristi și Dia, un cuplu de ingineri cu suflet de artiști. Căsătoriți și parteneri de viață, povestea noastră este un amestec de prietenie profundă, pasiuni comune și dorința de a crea ceva care să inspire. Deși am terminat amândoi Facultatea de Electronică și lucrăm în domeniul ingineriei, creativitatea este firul care ne unește în tot ceea ce facem.


Fotografia a intrat în viața mea (și ulterior a Dianei) încă din copilărie, când am descoperit că emoțiile pot fi surprinse în imagini. De mai bine de 5 ani, documentăm împreună poveștile oamenilor – fie doar noi doi, fie alături de fratele meu, Claudiu, căruia i-am transmis, intenționat sau nu, „virusul” artei vizuale.


Iubim să cunoaștem oameni care, de cele mai multe ori, ne devin prieteni. Ne simțim în elementul nostru în mijlocul naturii, pe poteci de munte, pe plaje sălbatice, în locuri retrase și încă neatinse de civilizație. Fiecare cadru pe care îl surprindem este influențat de pasiunea noastră pentru autenticitate și frumusețea momentelor reale.

Când nu fotografiem sau filmăm, ne conectăm cu alte pasiuni: eu sunt un pasionat al tenisului și fotbalului, iar Diana adoră să gătească și, ocazional, să se relaxeze cu o sesiune de PlayStation. Totuși, fotografia și documentarea clipelor memorabile sunt lucruri care ne curg în vene și ne apropie în moduri greu de explicat.

Eu sunt organizat, atent la detalii și mă ghidez după intuiția atmosferei din jur, în timp ce Diana, cu spontaneitatea și energia ei, echilibrează perfect echipa noastră. Împreună, suntem mai mult decât fotografi – suntem povestitori vizuali care transformă emoțiile în amintiri de neuitat.

Dacă îți dorești ca momentele tale speciale să fie surprinse și transformate în amintiri memorabile, am fi onorați să fim parte din călătoria ta!

Povești din partea celor care ne-au ales.

testimonialE

Ina și Cristian


"Recomand 99% ! 🥰 1% rămâne pentru cei care au gusturi și preferințe diferite.

Recomand pentru că sunt genul de fotografi care te fac să te simți ca acasă, să te simți în largul tău. Altfel ies pozele când nu ești crispat.

Recomand pentru că sunt atenți la detalii și le corectează într-un mod blând ( gen..o postură greșită, un zâmbet prea fals sau o cămașă prea șifonată 😅)

Recomand pentru că sunt serioși și corecți (banii sunt justificați și pozele le primești rapid😎 evident nu într-o zi, dar nici în jumătate de an când deja ai și uitat evenimetul).

Ca să vă convingeți că ceea ce am spus e adevărat, luați legătura cu ei!😇"

Anastasia și Veniamin


"Am fost foarte mulțumiți de colaborarea cu Cristian Ujoc și echipa lui! Materialele de la nuntă au surprins perfect toate momentele importante, iar sesiunea de trash the dress a fost cu adevărat deosebită. Locația aleasă a fost superbă, iar ei au știut cum să ne facă să ne simțim relaxați și naturali, astfel încât cadrele să iasă minunate. Totul a fost făcut cu mult profesionalism, atenție la detalii și o atmosferă prietenoasă. Îi recomandăm cu drag oricui își dorește amintiri de neuitat, surprinse impecabil."

Ioana și Claudiu


"Recomand din suflet ! Cristian este un om dedicat și implicat în ceea ce face. 

Atât de pozitiv și entuziasmat pentru a fotografia fiecare eveniment în parte. 

Nu ezitați să îl contactați pentru momentele voastre importante! 🤍"

Denisa și Paul


"Cristi a fost fotograful nostru de încredere pentru fiecare moment special din viața noastră, iar de fiecare dată l-am ales cu toată convingerea. Încrederea pe care i-am acordat-o a fost întotdeauna pe deplin justificată, știind că va depăși așteptările noastre în ceea ce privește fiecare detaliu legat de fotografie și capturarea momentelor unice.

Este un fotograf profesionist, extrem de dedicat și pasionat de ceea ce face. Se simte cu adevărat că lucrează din plăcere, cu dăruire și un spirit pozitiv. Mereu atent la detalii și la atmosfera pe care o creează, reușește să transmită un vibe prietenos, cald și relaxant.


Un alt aspect pe care îl apreciez foarte mult, mai ales având în vedere că nu sunt expert în domeniu, este organizarea impecabilă a sesiunilor foto. A planificat o drumeție perfectă până la cel mai mic detaliu – ora plecării, locul unde am luat prânzul, cum am transportat rochia de mireasă și costumul, precum și toate celelalte lucruri necesare. A avut grijă să găsească o locație superbă pentru a ne asigura că vom avea fotografii si o experiență de neuitat.


Modul în care dă indicațiile pentru poziționarea noastră în poze, alegerea unghiurilor și a luminii este de asemenea un aspect deosebit de important. Toate aceste detalii contribuie la obținerea unor fotografii impecabile. În plus, apreciez foarte mult că este mereu la curent cu cele mai noi tendințe și aduce idei inovatoare care fac diferența.


În concluzie, colaborarea cu Cristi a fost o experiență deosebită și recomand cu toată căldura serviciile sale. Dedicarea, profesionalismul și pasiunea cu care își face meseria se reflectă în fiecare fotografie, iar atenția la detalii și organizarea impecabilă fac diferența. Fie că este vorba despre momentele speciale sau despre sesiuni foto mai complexe, Cristi este fotograful care îți va depăși așteptările, iar rezultatele vor rămâne amintiri de neprețuit. Dacă îți dorești un fotograf talentat, de încredere și cu o abordare inovativă, Cristi este alegerea perfectă!"

Scrie-ne și hai să povestim!